Alexandru Manda, Tânărul European al Anului 2021: ”Când nu asigură acces egal la educație, statul crește decalajele și condamnă comunitățile sărace la subdezvoltare”

Ce amintiri ai din copilărie, ce te-a motivat în acea perioadă?

Am fost crescut de părinții mei, în Constanța, în spiritul luptei pentru ceea ce este corect și a adevărului. În copilărie, pot spune, fără să exagerez, că nu mi-a lipsit nimic, dar asta cu sacrificiile enorme pe care părinții mei le-au făcut. De la o vârstă, am început să înțeleg aceste sacrificii și să conștientizez că, pentru ca eu să am tot ceea ce îmi doresc, ei renunță la îngrijiri medicale sau să își cumpere o pereche nouă de ghete de iarnă.

Sacrificiile făcute de părinții mei pentru creșterea și educarea mea reprezintă povestea multor familii din România care își iau de la gură pentru ca ai lor copii să meargă la o școală mai bună, să ia în particular lecții de engleză, să meargă la meditații ca să intre la un liceu bun sau să meargă la sport, în tabere ori la alte activități recreative. Iar asta pentru că statul refuză să își exercite competența socială, refuză să fie prezent și să le ofere copiilor un sistem educațional de calitate, în cadrul căruia și-ar putea atinge potențialul maxim.

De multe ori, copiii din familii care nu își permit să își rupă de la gură ca să le asigure lor acces la educație sunt, inerent, condamnați la abandon școlar.

Fără a asigura acces liber la educație pentru fiecare copil, statul nu va face decât să crească decalajele și să condamne comunitățile sărace la și mai multă sărăcie și subdezvoltare.

Constanța este orașul de care sunt foarte atașat, unde am locuit până la vârsta de 19 ani, când am plecat în București cu un bagaj de visuri și aspirații. Din păcate, am fost nevoit să plec din cauza lipsei de oportunități. Migrația tinerilor în Constanța are procentul cel mai mare din țară, tinerii se îndreaptă către Cluj-Napoca, Timișoara, Iași.

Care a fost momentul în care ai realizat că vrei să te specializezi în drept?

Întotdeauna ieșeam în evidență pentru că spuneam lucrurilor pe nume, iar acest lucru deranja. Vedeam tot timpul nedreptăți. În gimnaziu, dacă nu făceai parte dintre elevii olimpici naționali, erai complet ignorat, pentru că profesorii lucrau mai mult la materiile pe care le considerau importante.

Cel mai probabil, înfocarea mea în activitatea de reprezentare a elevilor și, în prezent, a studenților a venit și din faptul că, la rândul meu, am fost victima unor abuzuri în școală.

În clasa a VII-a, la opționalul de programare, după ce am terminat ce aveam de lucrat, am intrat pe Facebook. În momentul în care a văzut, profesoara a luat catalogul și mi-a pus instant nota 1. Fără să mă asculte, fără să vadă ce am lucrat, fără nimic. În acel moment, m-am simțit neputincios și nedreptățit.

Am scos Legea educației și am început să caut, singur, articol cu articol, până găsesc ceva în sprijinul meu. Așa am dat peste articolul 71, care spune clar că elevii nu pot fi notați fără să fie evaluați. În acel moment, am scris o cerere de mână și am depus-o la secretariat, cerând directorului să îmi anuleze nota pusă în mod ilegal. Am avut câștig de cauză, iar asta, la acel moment, m-a motivat.

După alte câteva luni, apărea Asociația Elevilor din Constanța și începea povestea implicării mele în viața cetății, care continuă și astăzi.

Ce îți propui pentru viitor?

În baza votului primit în 2019, iar apoi în 2020, am fost validat în Senatul Universității din București, anul trecut. Mi-am propus să inițiez demersuri pentru ca bursele studenților să fie majorate, pentru ca, în perioada 2020-2024, strategia Universității București să conțină cât mai multe prevederi în sensul creșterii calității conditiilor din cămine, construirea unor cantine, precum și  a spațiilor destinate cursurilor și seminariilor.

Îmi propun ca în parcursul meu profesional să urmez un program de masterat în Europa, care să îmi ofere șansa de a mă dezvolta. Însă, îmi doresc să mă întorc în România, după finalizarea studiilor.

Iau în calcul să pun în practică ceea ce voi învăța pentru dezideratul unei Românii solidare și care oferă șanse egale în educație și în viață, indiferent de mediul de proveniență.

România este țara în care m-am născut, țara în care vreau să trăiesc și țara unde vreau să îmi aduc aportul la dezvoltarea acesteia.